Placă de cultură

Placa de cultură celulară poate fi împărțită în fund plat și fund rotund (în formă de U și în formă de V) în funcție de forma fundului; numărul puțurilor de cultură este de 6, 12, 24, 48, 96, 384, 1536 etc .; în funcție de material, există placa Terasaki și placa de cultură celulară obișnuită. Selecția specifică depinde de tipul de celule cultivate, de volumul de cultură necesar și de diferite scopuri experimentale.

(1) Diferența și alegerea plăcilor de cultură cu fund plat și cu fund rotund (în formă de U și în formă de V)

Diferite forme de plăci de cultură au utilizări diferite. Pentru cultivarea celulelor, se folosește de obicei un fund plat, care este convenabil pentru observarea la microscop, are o zonă de fund liberă, iar înălțimea nivelului de lichid al culturii celulare este relativ consistentă. Prin urmare, atunci când se fac experimente precum MTT, indiferent dacă este vorba de celule aderente sau suspendate, se folosește în general o placă de fund plat. Pentru măsurarea valorii absorbantei trebuie utilizată o placă de cultură cu fund plat. Acordați o atenție specială materialului. Eticheta „Cultura țesuturilor (TC) tratată” este pentru cultura celulară. Plăcile în formă de U sau în formă de V sunt utilizate în general atunci când sunt necesare anumite cerințe speciale. De exemplu, în imunologie, când două limfocite diferite sunt amestecate de cultură, cele două trebuie să se contacteze pentru a stimula. În acest caz, plăcile în formă de U sunt utilizate în general, deoarece celulele se vor aduna într-o zonă mică din cauza gravitației. Placa de cultură cu fund rotund va fi, de asemenea, utilizată pentru experimentele de încorporare a izotopilor și este necesară utilizarea unui secerător de celule pentru colectarea celulelor pentru cultură, cum ar fi „cultura mixtă de limfocite” și așa mai departe. Plăcile în formă de V sunt utilizate în mod obișnuit pentru experimentele de ucidere a celulelor și de hemaglutinare imunologică. Experimentul de ucidere a celulelor poate fi, de asemenea, înlocuit cu o placă în formă de U (după adăugarea celulelor, centrifugarea la viteză mică).

(2) Diferența dintre placa Terasaki și placa obișnuită de cultură celulară

Placa Terasaki este utilizată în principal pentru cercetarea cristalografică, iar designul produsului este convenabil pentru observarea cristalelor și analiza structurii. Există două metode de așezare și predare, iar aspectul și structura produselor de aplicare a celor două metode sunt, de asemenea, diferite. Alegeți ca material polimerul de clasă cristalină, iar materialul special este bun pentru observarea structurii cristaline. Placa de cultură celulară este realizată în principal din material PS, iar materialul este tratat cu sufocare, ceea ce este convenabil pentru creșterea și expansiunea celulelor. Desigur, există materiale de creștere pentru celulele planctonice, precum și o suprafață de legare redusă.

(3) Diferența dintre placa de cultură celulară și microplacă

Plăcile marcate cu enzime sunt în general mai scumpe decât plăcile de cultură celulară. Plăcile celulare sunt utilizate în principal pentru cultura celulară și pot fi folosite și pentru măsurarea concentrației de proteine. Plăcile etichetate cu enzime includ plăci de acoperire și plăci de reacție. În general, acestea nu trebuie utilizate pentru cultura celulară. Acestea sunt utilizate în principal pentru reacția imunoenzimatică. Detectarea ulterioară a proteinelor necesită cerințe mai ridicate și fluide de lucru specifice marcate cu enzime.

(4) Zona inferioară a puțurilor diferitelor plăci de cultură și cantitatea recomandată de lichid nu trebuie să fie prea adânci, în general în intervalul 2 ~ 3mm, iar zona inferioară a puțurilor diferite poate fi utilizată pentru a calcula fiecare fântână. Cantitatea adecvată de lichid care trebuie adăugată (consultați tabelul de mai jos). Dacă cantitatea de lichid adăugată este prea mare, aceasta va afecta schimbul de gaze (oxigen) și este ușor să se revărseze și să provoace poluare în timpul procesului de mutare. Densitatea celulară specifică care trebuie adăugată depinde de scopul experimentului în mod flexibil.